Ca orice cetatean modern cu acces la internet, “normal” ca ma caut de boli pe Google. Tastez simptomele si in cel mai scurt timp aflu ca, cel mai probabil, sunt pe moarte. Mda, mai in gluma, mai in serios, daca te cauti pe Google, te si gasesti. Acolo ai parte numai de “The worst case scenario”. Partea buna este ca ma panichez atat de tare incat, de obicei, a doua zi sunt la medic.
Dar tentatia lui Doctor Google este atat de mare, incat fac asta de fiecare data cand ma simt rau sau ma doare ceva. Ai si nimerit-o, dar de si mai multe ori am dat rateuri big time.
Cum m-am autodiagnosticat cu “ficat obosit” in loc de sarcina
Doua saptamani au umblat colegele dupa ceai hepatic pentru mine, mi-au luat limonada de la Mega si Esentiale Forte de la farmacie. Pentru ca „sufeream” de „ficat obosit”, ca asa am citit eu pe internet si „aveam toate simptomele”. Chiar mi-am facut programare la gastroenterolog, pentru ca nu se mai putea cu cu atata ameteala, greata, oboseala…si toate simptomele pe care le au persoanele care au „probleme cu ficatul”. Toata povestea AICI.
Acum nici nu vreau sa credeti ca sunt chiar batuta in cap si nu recunosc semnele unei sarcini, mai ales ca eram la al doilea copil. Dar cu o luna jumatate inainte fusesem la ginecolog, pentru ca banuiam ca as fi insarcinata, dar medicul mi-a zis ca cel mai probabil am o dereglare hormonala, iar la ecografie nu s-a vazut nimic.
Cum am plans o ora in masina dupa ce am interpretat singura rezultatul unei analize
In urma unei intamplari nefericite, un medic mi-a dat (oarecum fara justificare, dar mai bine sa fii precaut, decat sa iti para rau) la prima sarcina o analiza legata de coagularea sangelui. Nu tot pachetul. Asa, una.
Mi-a iesit mutatia genetica MTHFR homozigot pozitiv, ceea se aparent se traducea prin faptul ca as avea trombofilie. L-am intrebat pe Doctor Google de “trombofilie in sarcina” si m-a lamurit. Gata, sarcina era ca si pierduta. Am plans ca tolomaca o ora in masina.
Am fost la cel mai bun medic hematolog de la Regina Maria din perioada aia, care mi-a recomandat sa monitorizez d-dimerii si sa nu fac Clexane decat daca ies valorile prea mari. Nu a fost cazul, dar dupa ce am nascut tot am facut aiurea vreo 3 saptamani anticoagulant. De ce aiurea?
Timp de 4 ani, pana la a doua sarcina, am trait cu impresia ca am trombofilie. Pana cand am fost la un nou medic hematolog care s-a uitat un pic crucis la mine cand i-am zis ca am facut doar o analiza. Mi-a explicat ca e un set intreg de analize care se fac pentru a depista trombofilia si ca analiza pe care o aveam eu nu era relevanta. Mi-am mai facut analizele pe care le permitea sarcina in momentul ala si, surpriza, NU am trombofilie.
Indigestie in loc de colecistectomie
De la o amarata salata cu sos de maioneza am tras una dintre cele mai mari sperieturi din viata mea. De obicei mi se face greata de la maioneza, dar am zis ca pot suporta si ca trece. Mi-a fost atat de rau incat am ajuns la farmacie “sa ma dreg”. Nu mai stiu ce mi-a dat, dar mi-era din ce in ce mai rau.
Nu mai tin minte ordinea exacta a evenimentelor, insa zilele urmatoare am fost la un medic la Regina Maria, care mi-a dat alte medicamente, pe langa recomandarea de a face o ecografie abdominala.
Ideea e ca orice medicamente as fi luat, imi era din ce in ce mai rau. Nu numai greata, ci si ameteala si dureri de spate.
Totul a culminat cu chemarea salvarii de catre niste necunoscuti in Piata Iancului, pentru ca m-a luat cu lesin pe strada. Am ajuns cu ultimele puteri in farmacia din statia de metrou, acolo unde a avut grija de mine si m-a tinut de mana o farmacista draguta si de treaba. Pana a venit ambulanta eram ok-ish. Medicii de pe ambulanta m-au consultat, m-au intrebat daca vreau la spital, i-am refuzat si mi-au dat un Omez. Fara apa, ca n-aveau.
To make the long story short, a doua zi m-au dus parintii mei cu forta la Urgente la Elias, pentru ca aratam „dubios”, iar ziua urmatoare aveam deja colecistul scos.
Maini amortite, ameteala si durere de spate. Semne clare ca sunt pe duca, nu?
Cel putin asta gasesti pe Google. In urma cu vreo doi ani am intrat in panica din cauza simptomelor de mai sus. Nu mi-au mai amortit niciodata mainile pana atunci (decat in somn, cand dorm aiurea) si mi s-a parut foarte bizar. Asociaza asta cu ameteala si durere de spate si probabil gasesti in google vreo tumoare fatala. Asa ca am ajuns iar la Regina Maria la un medic generalist. Nu i s-a parut nimic in neregula cu mine, asa ca m-a trimis la neurolog.
La neurolog a fost o experienta ciudata: ma simteam din nou ca in scoala generala, la teza. M-a pus sa fac niste teste sa vada daca sunt sanatoasa la cap :)) Asta dupa ce m-a pus sa stau intr-un picior sau sa fac alte acrobatii. M-am simtit chiar penibil, fie vorba intre noi :)) Nu mi-a gasit nici aici nimic in neregula, asa ca mi-a spus ca cel mai probabil e vorba de anxietate si stres.
Raceala in loc de amigdalita
Dar stati ca am nimerit si eu o data, dar nu chiar din prima 
V-am povestit ca Andrei a facut scarlatina. Nici nu mi-am pus problema ca o sa iau si eu, sansele fiind destul de mici. Si am avut dreptate: n-am facut scarlatina. Dar de cateva zile ma tot durea in gat. Initial am crezut ca e un inceput de raceala, dar cand nu am mai putut sa inghit de durere am apelat iar la serviciile lui Dr. Google. Am aflat ca amigdalita poate fi cauzata de acelasi streptococ (streptococul beta hemolitic de grup A) ca si scarlatina. Mi-am facut un test rapid si mi s-a confirmat banuiala.
Dar, de departe, cea mai jenanta experienta la medic am trait-o in urma cu 6 ani, cand am ajuns, total aiurea, la Urgente. Am povestit atunci pe fostul meu blog, de mult abandonat.
“(…) Un medic la vreo 60 de ani:
-V-a muscat prietenul?
-Aaaa…nu!
-V-a ridicat si v-a strans tare in brate? Ca eu am o prietena care a patit asta…
-Mmm… nu!
Imi zice sa ma dezbrac. Sa ma descalt. Ma pune sa ma pipai sa vad daca nu am cumva vreun nodul care sa provoace durerea. Niciun nodul.
Ma aseaza pe un pat si scoate un ciocanel. Incepe sa ma ciocane in talpa, in genunchi, in burta.
Nu vede nimic suspect. Cheama un alt medic. Ii spune de ce „sufar”, nici acesta nu isi poate forma o parere. Vrea sa cheme un chirurg, dar avea treaba.
Ma ia domnu’ doctor intr-o alta camera. Deja sunt asezata pe al treilea pat. Sunt legata cu niste fire de mana si imi administreaza… un fel de socuri! Vreo 5 minute numai in „electrosocuri” m-au tinut, ca sa zic asa… pentru ca le-am zis eu ca am mana usor amortita.
Nici aici nu vede nimic in neregula cu mine. Scoate dintr-un dulap o carte imensa si cauta prin ea. Se opreste la o poza cu un om care are incercuita zona de sub brat. Si incepe sa citeasca. Scrie acolo ce as putea avea”.
Ma rog, intr-un final au facut un adevarat consiliu al medicilor pentru aberatia mea de problema, ca intr-un final sa ma trimita acasa complet nedumititi si cu o reteta de antiinflamator si Omez.
Puteti citi toata povestea AICI.
Conculzia? Lasati-l pe Dr. Google si mergeti la medici adevarati
