Un material de Ana Ciornei
Circula acum ceva vreme pe facebook o imagine cu tipurile de copii la serbarea de Craciun – cel emotionat, cel imbracat prea festiv etc. Asa cum ii atrageam atentia unei prietene, lipseste un personaj: cel care sta acasa bolnav. Asa, ca al meu ?
Nu stiu cine e Murphy asta, dar, fara sa fiu vreo sadica, ii doresc sa moara in chinuri! Cine a avut ca activitate de baza ga-ga, pampers, parc, hai mai ia o lingurita in ultimele… sa zicem 12 luni, o sa inteleaga.
Pentru prima oara de cand avem copii (deci vreo 5 ani) ne-a mancat undeva sa ne facem planuri de Sarbatori. A se intelege prin “planuri” ca trebuia sa mergem la soacra-mea. Moldova, traditii, mancare buna facuta de altii, poate si ceva zapada. Perfect.
Prea perfect. Cu doua zile inainte de serbarea de la gradi maimuta mare a facut varicela. O asteptam la cotitura, a luat-o de la educatoarea lor, dar asta nu inseamna ca ne-a picat mai bine. Carantina + imunitate scazuta dupa + posibilitatea sa faca cel mic SI taica-su dupa = adio Moldova.
Nu o sa va povestesc cum se fac pregatiri de Sarbatori cu doi plozi pe cap. Ca nefiind in plan am lasat-o mai moale. Oricum ajutoarele de nadejde sunt mereu la datorie, asa ca perdelele au fost scuturate de praf prin toata casa inainte sa ajunga la spalat, geamurile au fost decorate cu abtibilduri si degetele, iar ordinea… a plecat in vacanta in locul nostru. Acum 5 ani.
In schimb mi-am descoperit resurse nebanuite de joaca si hilizeala (si de nervi si zbarleala, dar alea nu se pun). Am desenat, decupat si lipit zilele astea cat n-am facut-o toata copilaria. Spre deliciul exclusiv al meu, caci cel mare isi pierdea rabdarea dupa 5 minute, iar cel mic vana foarfeca sau lipiciul sau orice altceva interzis. Am incercat sa nu exageram cu statul la televizor, am mai si citit cand micul sabotor nu a atentat la carti (e in perioada de rontaiala), am fost la vanatoare si la razboi, in Africa si la pol si cine mai stie pe unde.
Am facut si bradul. Noi il faceam, piticul tragea de el sa il darame, distractie garantata, ne-a luat o seara intreaga. Am ajuns la concluzia ca e mai usor sa faci un brad mare decat unul mic.
Am mai scris vreo doua scrisori de completare Mosului, ca de, cand stai degeaba iti vin idei. Mai greu cu executia, cred ca vor mai primi cadouri si de Revelion, caci a fost greu cu mersul la cumparaturi (sotul a jurat ca el nu mai calca in Jumbo dupa 3 ore de “distractie”), iar livrarile au mers tare nasol anul asta.
Oricum, de Craciun am avut ocazia sa testam cateva teorii. Prima legata de cadouri: intotdeauna ale celuilalt sunt mai mari/frumoase/interesante etc. In conditiile in care “celalalt” are un an si doua luni, a fost amuzant. De data asta. Ma intreb daca atunci cand vor carai amandoi pe aceeasi tema va merge sa le dau fiecaruia cadoul celuilalt 
Apoi s-a dovedit clar ca gradul de smiorcaiala, rebeliune si nazdravanisme creste proportional cu perioada petrecuta in casa. Dupa doua saptamani… are noroc ca nu l-am aruncat inca pe geam.
Si nu in ultimul rand, dar poate cel mai trist, am descoperit ca si noi aplicam necorespunzator legea compensatiei. Sa iti fie copilul bolnav iti da o senzatie de neputinta totala. Asa ca incercam sa compensam starea de rau, plictiseala, izolarea, lipsa noastra de timp cu singurul lucru pe care il putem controla: cadouri. Sa zicem doar ca anul asta s-a spart sacul Mosului la noi acasa.
Una peste alta, ne pregatim cu interes de Revelion. Fara planuri, dar cu rezerve de mixtura mentolata. Just in case ? Un an nou fericit sa aveti !
