Prima zi cu bebelusul acasa = ziua pe care nu o sa o uit niciodata

Dupa cum v-am mai spus, am nascut la Regina Maria. Acolo, doar apasam pe un buton si venea cineva sa iti rezolve problema. Plange bebelusul? Apas pe buton! Nu mananca bebelusul? Apas pe buton! A facut pe el? Apas pe buton! Simplu. Mi-as fi dorit sa iau butonul cu mine acasa.

In conditiile astea, in ziua externarii, desi dornica sa ajung acasa, nu stiam totusi cum sa mai tragem de timp ca sa mai stam un pic in maternitate. Pana la urma, cu parere de rau, am facut check-out-ul pe la ora 4. Eu, operata, de abia imi tarsaiam picioarele si mergeam ca melcul. Drumul pana acasa a fost soc si groaza. Ne pregatisem, ca orice parinti normali, cu scoica, cu tot confortul Ce credeti ca a stat in scoica?! A trebuit sa il tin in brate tot drumul – un blocaj de o ora si ceva pe centura.

Odata ajunsi cu Andrei acasa, panicati un pic la vederea pisicii, am zis sa il acomodam cu patutul, cu camera, cu casa. Pentru ca mai erau chestii de pus la punct, am bagat rapid un Ketonal si sa vezi cum zbarnaiam prin casa. Urcam scarile ca la concurs de intreceri, in vreme ce cu doua ore in urma de abia imi taram picioarele prin spital. Cat despre Andrei, cum il puneai in pat, cum incepea sa urle. Practic, nu prea stiam ce sa facem cu el. Schimbarea primului pampers acasa a fost un fiasco total, ne tremurau mainile si mie si lu’ tati, de abia i l-am pus. De supt, nici vorba sa suga. Se enerva, nu putea sa traga. A trebuit sa ii fac lapte praf si sa ii dau cu biberonul. Solutia salvatoare am gasit-o abia a doua zi: niste sfarcuri din alea de silicon.

Eram atat de agitati si depasiti de situatie incat ne-am dat seama ca s-a facut ora 23 si ca nu i-am facut baita. Zilnica. Panica. Ce facem? Eram rupti, franti, epuizati. Putem trai oare cu constiinta impacata daca nu ii facem copilului baita in prima zi acasa? Dupa cateva momente de dezbatare, timp in care se apropiase ceasul de 12 noaptea, am hotarat sa il culcam nespalat. Un an de zile am avut remuscari din cauza asta. Ce mama denaturata sunt, sa nu ii fac copilului baita in prima zi acasa… Acum, cand ma uit in urma, imi vine sa rad Ma crucesc totusi si de faptul ca timp de un an de zile i-am facut baie PE CAP zilnic. Tooootusi… Nah, asa citisem in carti. Daca scrie in carti, tre’ sa fie adevarat. Nu ca la televizor, nu?

Dar nu va inchipuiti ca daca ne-am bagat la somn am si dormit. Bebelusul asta efectiv nu voia sa inchida ochii, daca il puneai in pozitie orizontala urla ca din gura de sarpe. Ce sa facem cu el? L-am leganat si pe perna. Nimiiiic. Ne-am plimbat pe rand, cu el in brate, pana pe la vreo 3 noaptea. Am incercat sa il si infasam, desi afara erau un milion de grade (luna august). Nimic nu functiona. Una dintre regulile pe care le-am stabilit inca de la inceput a fost sa nu il aducem cu noi in pat. Foarte buna teoria. La un moment dat ni s-a rupt filmul, n-am mai stiut nimic de noi, si ne-am trezit, fara sa ne fi dat seama ca adormisem, pe la 5-6 dimineata, dupa vreo 3 ore legate de somn. Fiecare era intr-un alt loc al patului, imbracat in haine de zi, cu bebelusul cazut de pe perna printre noi… Soooc si groaza. Ne-am dezbuimacit, l-am asezat mai bine si in curand s-a trezit. Apoi am luat-o de la capat. Prima luna a fost ceva de nedescris.

Intamplator, in aceeasi perioada cu mine, au nascut mai multe cunostinte. Vedeam pe Facebook la ele: „Cea mai minunata perioada din viata mea”, „Ma simt binecuvantata”, „Radiez de fericire”, „Viata a devenit mai frumoasa” etc… Eu – nu-mi aminteam nici cum ma cheama. Dormeam maxim cate trei ore pe noapte, dar niciodata legate. Eram zombie. Nu stiam ce m-a lovit. Simteam ca m-a calcat trenul, dar ca totusi am supravietuit. Nu intelegeam cum de restul erau asa zen si happy si de ce lor nu le era asa greu. Nah, pe Facebook totul e frumos. Lucrurile s-au mai reglat dupa primele 6 luni. O sa revin cu somnul lui Andrei in primul an, PARDON primii 4 ani!, pentru ca este un subiect amplu

Toate ca toate, in septembrie ma asteapta din nou o prima zi… Sper sa ma descurc mai bine!