Luna a opta de sarcina. Burta mare. Caldura si mai mare. De pe peron de la Iancului vad cum se apropie metroul. Plin. Imi fac loc, lumea buluc. Mirosuri de toate felurile, la 6 seara, dupa o zi de munca.
Caut cu disperare sa gasesc o bara de care sa ma tin. Toata lumea cu ochii in telefon sau efectiv se uita in gol. Sau pe langa mine. Sau chiar la mine. Nimeni nu e dispus sa cedeze pretiosul loc.
Deja incep sa ma ia caldurile si ameteala. Din fericire merg numai doua statii, pana la Dristor. Nimeni nu se ridica. Toata lumea ma ignora. Pana la Pacii, de unde imi iau masina personala spre Chiajna, e destul de liber, asa ca nu mai trebuie sa trec inca o data prin aceeasi situatie.
Odata ajunsa la Pacii, alta problema. Iesirea pe care o folosesc de obicei este inchisa pentru modernizare, asa ca merg pe partea cealalta. Nu tu lift, nu tu scari rulante. Zeci de trepte. Ma ia cu lesin numai cand ma uit in sus la ele. Recunosc, n-am facut deloc miscare in a doua sarcina, iar lucrul asta se simte la greu. Eram mult mai in forma in urma cu 4 ani. Dar sa urc scari n-a fost niciodata punctul meu forte, insarcinata sau neinsarcinata.
Ce sa fac, doar n-oi ramane la metrou pentru cateva zeci de scari? Incep sa urc, pe langa balustrada. Lumea si aici buluc. Imi agat camasa in balustrada si aud un parait. S-a rupt. Merg mai departe. Fac o mica pauza la jumatatea treptelor. Sunt sus, transpirata, obosita, cu bluza rupta, dar am invins! 
Nu e usor sa fii insarcinata in mijloacele de transport in comun. In general lumea ma ignora, mi s-a si intamplat sa mi se cedeze scaunul de cateva ori, insa cel mai adesea oamenii nu vor sa renunte asa usor la locul lor.
Nici de alte „beneficii” de insarcinata nu am avut parte. Desi la super marketuri exista case speciale pentru gravide, nimeni nu se da la o parte sa iti faca loc. Nici macar la analize de sange la Regina Maria nu am avut vreun beneficiu. Chiar daca am ajuns la ora la care eram programata, a trebuit sa stau sa astept pentru ca programul era un pic decalat.
Cand eram insarcinata cu Andrei, prin luna a cincea sau a sasea, am mers sa imi schimb buletinul la sectia de politie 21 de din Militari. Caldura mare, lume multa, treaba mergea anevoios. Burta mea, vizibila. Oamenii nu ar fi cedat 5 minute din timpul lor sub nicio forma. Eu ca eu, nu aveam nicio graba si nici vreo suferinta. Oricum nu as fi acceptat sa intru in fata cuiva, pentru ca nu prea aveam motiv. Insa mai era si un domn insotit de un tanar cu handicap fizic si mintal. Pentru ei, asteptarea a fost cu adevarat grea si efectiv nu i-a lasat nimeni sa intre. Deci, ce pretentii as fi putut avea eu?!
AMR – Maaaaxim o luna jumate
