„Eu n-as mai putea sa fac inca un copil”, imi spune mama unei colege de gradinita a lui Andrei, dupa ce ma intreaba ce face bebe. O inteleg perfect. E greu sa o iei de la capat, dupa 4 ani.
Cand simti ca viata ta a reintrat intr-un ritm normal, cand ai acasa un copil cu care (relativ) te intelegi, care mananca si doarme singur, cand poti sa te gandesti si tu la un city break sau la o vacanta mai de Doamne-ajuta… cum sa-ti mai vina sa o iei din nou de la zero?
„- Doina, iti dai seama ca peste 4 ani tu vei fi fix in acelasi stadiu?”, imi spunea, mai in gluma, mai in serios, un prieten cu putin timp inainte sa se nasca Edy. „Cand noi o sa ne ducem copiii la scoala, tu o sa schimbi pampersi„.
Recunosc, nu e usor. Si mie imi era bine cu un Andrei de 4 ani, (relativ) ascultator si intelegator. Baiat mare, nu gluma. Peste doi ani il dau si eu la scoala.
Cum de m-am hotarat la inca unul? Sunt unele femei care isi doresc, din start, doi copii. V-am mai zis, eu nu eram sigura nici macar pentru unul singur. Dar cand a aparut, viata mea s-a schimbat total si am trait niste sentimente unice din acel moment.
Nu pot sa descriu in cuvinte cum e sa ajungi seara acasa, dupa o zi extenuanta la birou, si sa vezi o un copilas care efectiv sare in sus de bucurie ca ma vede intrand pe usa. Sau cum e sa auzi seara inainte de culcare: „Mami, te iubesc pana la cer si inapoi. Esti cea mai buna mama”.
Primul zambet constient, la primul cuvant, prima rostogolire, primul pas – toate sunt momente care te fac sa simti ca traiesti cu adevarat. Te bucuri si tu ca un copil pentru fiecare reusita a lui 
Prima vacanta la mare, primul contact cu valurile, prima oara cand mananca inghetata, prima oara cand reuseste sa mearga singur pe bicicleta. Aparent niste banalitati, in realitate momente si amintiri care iti umplu sufletul de bucurie.
Mai vreau sa trec prin toate astea inca o data. Iar noptile nedormite si sutele de pampersi schimbati sunt fix zero pe langa bucuria pe care ti-o aduce un copil. Nu sunt optimista din fire, zilnic ma plang ca sunt obosita si ca nu mai pot, dar stiu ca perioada asta grea nu tine la nesfarsit.
Mai mult mi-e teama de primul an in colectivitate decat de noptile mele albe de acum. Aia a fost cea mai crunta perioada: Andrei racea din doua in doua saptamani. V-am mai povestit: de-a lungul timpului am bifat laringita, pneumonie, faringita (cel mai des), stomatita aftoasa, enterocolita, otita, varicela. Atunci a fost, de departe, cel mai greu. Iti faci griji, esti stresat, te chinuie imaginea copilului tau suferind. Dar nici perioada asta nu este fara sfarsit. Deja din al doilea an de gradinita i s-a intarit sistemul imunitar si nu a mai racit decat foarte rar.
CITESTE SI: Copilul racit si parintele terminat psihic. Cum treci peste virozele celui mic
Asa ca da, e greu, dar merita
