Il plimbi frumos prin casa 15 minute, il urci si il cobori scarile, ii canti un cantecel. Copilul s-a linistit. A inchis ochii. Poti rasufla usurata: a adormit! Apoi parca simti ca ti-a amortit mana si vrei sa te rezemi un pic pe canapea. Te asezi usoooor, usoooor. Ce bine e! Dar in 10 secunde incepe foiala! E clar: bebe e pe senzori! Daca nu detecteaza miscare, se strica treaba, nu mai merge somnul, incepe foiala.
Noaptea, esti obosita, e deja a treia trezire. Alaptezi, bebe nu adoarme la san si pare chiar ca i-a sarit somnul. Il iei in brate. Nu se multumeste cu imbratisarea ta. Vrea plimbat. Te ridici din pat si incepi sa dai ture. Incepe sa planga, nu ii place ca il tii la orizontala. Il pui sus, pe verticala. E patru dimineata, iar tu esti la a 15-a tura in jurul patului. Yeees! A adomit. Simti ca e momentul sa il lasi pe bebe jos. Iti spui rugaciunea inainte. Doamne, sa nu se trezeasca! Eeeeei? Cum e? Pesemne ca are patutul ace si il inteapa, ca alta explicatie nu e :))
Nu e inca ora ta de somn (care o mai fi si asta?!). Stai in pat.. Cu bebelusul adormit (yeees!!!) pe tine. Stai deja de ceva vreme si te-ai cam plictisit. Ai cam butona telefonul. Iti faci curaj, te intinzi un pic si il iei de pe noptiera. Incepi sa scrolezi. Pfff… senzorul bebelusului, daca va vine sa credeti, detecteaza pana si aceasta fina miscare a degetului mare de la mana dreapta, care aparent ii perturba somnul. Incepe sa scartaie…
Il pui in masina, in scaunelul lui. Pornesti masina, adoarme. Copiii adora sa doarma in masina. Pana la primul semafor! Pai ce, credeati ca daca e in masina senzorul nu detecteaza ca sta pe loc?!
