„Rad copiii de mine” – este un lucru pe care l-am auzit destul de des in ultima perioada de la Andrei. Pune imediat la suflet si nu mai vrea sa faca diverse lucruri doar pentru ca „rad copiii de el”. Si sunt niste nimicuri, lucruri care nici nu merita bagate in seama. Dar el e mic si se consuma.
Nu vrea sa isi ia tricoul imprimat cu o felie de pizza, pentru ca a ras nu-stiu-ce coleg de el. Intr-o zi era suparat pentru ca un baiat mai mare a ras de trotineta lui. „E pentru copii de un an”, i-a zis copilul respectiv, iar el imediat s-a bosumflat. In alta zi nu mai voia sa se imbrace cu costumul de aikido, pe acelasi motiv. I-am explicat ca ar trebui sa fie mandru ca are costum, pentru ca ceilalti copii vin in trening. Si tot asa.
Pentru ca nu am intotdeauna cele mai bune raspunsuri la replica „rad copiii de mine”, am apelat la ajutorul unui specialist. Psihoterapeutul Cristina Petrescu a explicat pentru mamapentrudoi.ro care este treaba cu etapa „rad copiii de mine”:
„Copiii pot fi rautaciosi intre ei, pot sa-i atace pe ceilalti, sa faca glume neadecvate, sa rada de anumite aspecte fizice sau de alta natura ale altor copii. Iar copilasul tau vine acasa plangand si jurandu-se ca nu o sa mai calce niciodata in locul in care sunt acei copii. Ce faci tu, ca parinte? In primul rand respiri adanc si intelegi ca acei copii, care au astfel de comportamente, le-au invatat, foarte probabil, din mediul lor de viata. Probabil ca cineva i-a luat in ras pe ei, cineva face glume neplacute in mod constant la adresa lor, cineva ii critica si poate chiar ii batjocoreste.
Aceste manifestari neplacute pot veni si din nevoia acelor copii de atentie. Exista poate un gol pe care ei nu stiu sa-l umple si atunci trag semnale de alarma asa cum pot si se pricep la varsta respectiva.
Evident, nu poti sa-i faci tu educatie copilului respectiv sau sa-l ajuti propriu-zis, asa ca trebuie sa te concentrezi pe trairile propriului copil. Foarte important este felul in care te raportezi chiar tu la situatiile jenante.
Daca tu, ca adult, ai momente in care povestesti diverse intamplari si concluzionezi ca “Am murit de rusine, imi venea sa ma bag in pamant de rusine”, copilul tau poate prelua aceasta atitudine. Asa ca nu face mare caz din situatiile jenante, nu le da o amploare mai mare decat este necesar.
Nu te enerva si nu face remarci de genul: “Sa le fie rusine ca au ras de tine.” Nu incerca sa-i rezolvi tu problema (decat in cazurile in care aceasta se agraveaza), nu merge cu el de manuta la copiii respectivi pentru a-i mustra. Ii poti spune in schimb: “Imi pare rau pentru ceea ce ti s-a intamplat. Imi dau seama ca este neplacut, dar sunt foarte mandra de tine pentru felul in care ai reactionat. Este nevoie de curaj pentru a continua ceea ce aveai de facut intr-o astfel de situatie.”
Un alt lucru esential este acela de a nu minimiza trairile copilului tau. Nu-i spune lucruri de genul: “Nu e mare lucru, nu s-a intamplat nimic.” Asculta-l, spune-i ca-l intelegi, spune-i ca ai trecut si tu prin asta si ca ai inteles ca cei care au un astfel de comportament au propriile probleme sau pur si simplu au fost supusi la randul lor la un astfel de tratament.
Articol realizat cu ajutorul Cristinei Petrescu, Psihoterapeut
