Nu-i usor sa cresti un toddler incapatanat, care nu vrea sa faca decat ce doreste el. Etapa “nu vreau” termina psihic orice mamica 
Cumva, cumva trebuie sa punem si noi capat (sau macar sa limitam!) rebeliunii celor mici. Cum nu avem intotdeauna “regulile de parenting” la indemana, sa stim cum e cel mai bine sa reactionam in fiecare situatie, uneori zicem si noi “ce ne vine la gura” 
Iata 9 dintre cele mai folosite „amenintari” de catre mamici:
- Lasa ca vine tati acasa…
- Bine, dar sa fie pentru ultima oara!
- Nu o sa iti mai cumpar nicio jucarie!
- Te spun lu’ tati!
- Daca nu mananci ciorbita, nu o sa iti mai dau niciodata ceva dulce!
- Gata, de maine nu mai vezi tableta!
- Daca nu iti pui jucariile la loc, le arunc pe toate!
- Vei avea de-a face cu mine daca nu…
- Numar pana la 3…
Cred ca “amenintarea” cu “las’ ca vine tati acasa” sau “te spun lu’ tati” este preferata mamicilor. Asta unde se aplica cu succes interpretarea rolurilor de good cop / bad cop. Recunosc, eu sunt intotdeauna aia care lasa de la mine. Decat sa aud toata ziua vaiete si plansete si maraieli… De exemplu, cu mine nu vrea sa manance ciorba decat dupa vreo juma’ de ora de rugaminti sau “amenintari”. Ca sa nu se mai uite pe tableta, trebuie sa ii zic mereu ca maine nu i-o mai dau, daca exagereaza.
Vezi si: 6 greseli de parenting pe care le fac cei mai multi parinti
Desigur, specialistii in parenting spun ca asta nu este deloc o solutie, dimpotriva! Sa astepti pana cand vine acasa persoana care impune discipina nu va avea efectul dorit. Daca mama vrea ca cel mic sa se supuna, ea trebuie sa preia forta in casa. Cred ca asta stim si noi, mamele, doar ca nu ne iese. Asa suntem noi, mai soft, mai blande. Si eu mi-as dori sa ma impun mai mult in fata copiilor, insa nu merge mereu cu vorba buna. Probabil ar trebui sa fiu si mai ferma in aceste amenintari, daca tot le folosesc.
Am vazut pe pielea mea cum este cu amenintarile astea. Au efect doar pe termen scurt. Foarte scurt. Copilul coopereaza doar pe moment.
Motivul? Specialistii spun ca folosind aceste amenintari nu ii invatam sa ia singuri decizii, ci le luam noi pentru ei. Amenintarile sunt modalitatea prin care parintii iau decizii in locul celor mici si astfel ii invatam sa fie mereu dependenti de noi – este explicatia pe care am gasit-o pe un site de parenting. Specialistii spun sa le dam sansa copiilor sa faca propriile alegeri si sa traiasca consecintele.
Au dreptate specialistii ca efectele sunt pe termen scurt, iar faptul ca nici nu punem in aplicare aceste amenintari ii determina pe copii sa nu ne ia in serios. De cate ori i-am zis lui Andrei ca nu ii mai cumpar jucarii? De zeci de ori! Plange, se supara, dar el stie ca nu ma tin de cuvant si cere mereu unele noi. La fel de bine stie si ca o sa ii mai cumpar ceva dulce chiar daca zic ca nu.
De ce recurgem la amenintarile astea? Ca sa citez tot specialistii:
- Sa prevenim un comportament negativ inainte sa apara
- Sa preluam controlul asupra unei situatii
- Sa ii speriem pe copii astfel incat sa ne asculte
- Sa ii prevenim in legatura cu consecimtele comportamentului lor nepotrivit
As vrea sa zic ca nu o sa mai apelez la amenintarile astea, dar stiti si voi cum e. Nicio mama nu e perfecta, iar uneori situatia cere sa fie rezolvata „acum”, pe moment.
