“Ah, a fost o bombonica de baietel. Ne-am inteles de minune. Foooarte cuminte”, imi spune mereu buni cand il iau pe bebe acasa. Il mai las la ea din cand in cand si (aproape) mereu are un comportament exemplar. Mananca tot, e vesel, se joaca singur la el in patut, adoarme singur. Totul o minunatie. Chiar si cu tati este foarte linistit. Aseara am fost plecata o ora la sala si in lipsa mea bebe a fost ultra mega cuminte 
Cand stau eu cu el, vrea sa fie alintat, luat in brate, vrea sa ii acord atentie. Vrea sa stie ca sunt acolo pentru el. Daca imi gasesc de lucru prin alta camera si el sta cu tati si Andrei in living, mai uita de mine si isi vede de ale lui.
Nu zic ca nu e cuminte si cu mine, dar e muuult mai solicitant. Mai ales cand sunt si eu, si alte persoane in casa. Chiar daca e tati sau buni de fata, el vrea numai cu mine. Si cand sunt doar eu cu el se tareste uneori – la propriu – de piciorul meu prin casa Unde ma duc eu, hopa si el.
Citeste si: Bebelusul solicitant: cum il descriu specialistii
“Eu am timp sa fac treaba prin casa si cand doarme bebelina, dar si cand e treaza, ca sta si se joaca singura” – mi-a spus zilele trecute o prietena. Este fraza care imi da capac, dupa celebra: “Bebelusul meu doarme toata noaptea inca de la doua luni”. Apoi incep iar cu intrebarile existentiale si cu dubiile:
- Oare fac EU ceva gresit?
- Il transform intr-un rasfatat?
- E vina mea?
- Il fac dependent de mine?
Si tot asa… Intrebare, dupa intrebare, cand vad ca eu nu reusesc sa fac nimic toata ziua si alte mamici fac oala cu ciorba, ordine in casa si alte treburi gospodaresti. Am pus chiar un gard intre living si bucatarie, ca bebe sa stea sa se joace acolo in vreme ce eu, sa zicem, spal vase. Fantezii d-ale mele. Science fiction, baby! Sa vezi cum se catara pe gard, cum trage de el si cum urla ca sa vina dupa mine. Sau sa ma duc eu la el. Daca stau cu el, este cel mai bun bebelus din lume. N-am treaba cu el toata ziua, e cuminte, simpatic, prietenos. Mergem in parc, ne jucam prin curte, in living, in dormitor. Dar Doamne fereste sa ramana singur! Bine, el de jucat se mai joaca singur, problema e ca trebuie sa fiu eu acolo cu el, langa el. La doi pasi.
VEZI SI: Copilul care nu se joaca singur
E evident, in prezenta mea bebelusul are un comportament special. Vrea sa stie ca sunt mereu acolo. E mult mai calm si mai cuminte cu buni sau tati (singurele persoane cu care mai ramane singur) decat in prezenta mea. Cum apar eu, nimeni altcineva nu mai conteaza. Se tine “dupa fusta mea”, unde sunt eu, hop si el.
Cand merge la buni, reuseste sa adoarma SINGUR in patut la pranz. Da, da! Siiingur Il lasa acolo sa se joace, buni merge la bucatarie sa isi mai vada de treburile ei, iar el motaie pe acolo pana il ia somnul. Nici nu mi-a venit sa cred cand mi-a povestit.
Oricum, asa sunt bebelusii: mamica este centrul universului lor si eu nu fac decat sa ma conformez:)
