Viata pe “repede inainte”. Cum arata zilele mele de cand m-am intors la job

1204

Sa mergi la job, sa petreci timp si cu copiii, sa faci ceva treaba sau mancare in casa, sa mai ai grija si de tine insati – asta da scenariu SF 🙂 A trecut o saptamana jumate de cand m-am intors la job si, desi prima zi a fost total demoralizanta, usor-usor am inceput sa ma obisnuiesc. Am intrat si eu in “randul clasei muncitoare”, care sta peste 8 ore la serviciu si de abia apuca sa isi vada copiii. Cum arata zilele mele acum? Parca am apasat pe butonul de fast forward.

Vezi si: Lacrimi si dor: cum a fost prima zi la birou dupa doi ani de stat cu bebe

6:00 – Trezirea

Spre deosebire de majoritatea joburilor din corporatii, unde programul incepe la 9, la mine incepe la 10. Ca sa pot face ceva, ORICE, trebuie sa ma trezesc la 6 dimineata. Uneori o fac si mai devreme, cand ma trezeste Edy si nu mai pot adormi la loc. De exemplu, acum, cand scriu textul asta, e 6:39. In acelasi timp imi beau cafeaua 🙂 Pot numi treaba asta chiar “activitate relaxanta” :)) In cazul fericit in care nu se trezesc copiii, am timp sa imi vad de ale mele cam pana la 7:30. Apoi intru in priza cu calcat hainele pe care le iau la job, pregatirea ghiozdanelor copiilor, machiat, pregatirea mesei pentru copii etc. Stiti voi…

Ideea e ca timpul asta de la 6 la 7:30 incerc sa il impart intre mini-treburi prin casa (pus haine sau vase la spalat) si blog. Azi a intrat si un spalat pe cap. Ar fi ideal daca mi-as putea face si unghiile, dar cred ca ma cam “arunc” :))

9:00 – Plec la job

In trei zile din cinci plec la job la 9 dimineata, iar in celelalte doua plec la 8, pentru ca m-am inteles sa inchei programul cu o ora mai devreme – trebuie sa ajung la 18 sa il iau pe Andrei de la gradinita.

In unele zile, copiii nici nu se trezesc cand plec eu la serviciu. O data l-am luat pe Edy efectiv din pat, in pijamale, si l-am pus in masina. Pe Andrei nici nu l-am vazut in dimineata aia…

Stau in Chiajna, jobul e in Iancului. Timp pe drum: vara cam o ora. Iau masina mea pana la Pacii, apoi merg cu metroul. Sa gasesti loc de parcare in Militari este SF. In urma cu cativa ani mi-au ridicat masina pentru ca nu am parcat-o unde nu trebuie, alta data mi-am gasit-o data cu vopsea pentru ca am lasat-o in dreptul portii unuia. Si acum regret ca nu am chemat politia. Cum nu exista parcari “organizate”, imi las si eu masina pe la diverse blocuri, pe locuri nemarcate. Evident, chiar si asa imi gasesc stergatoarele ridicate de vreo doua ori pe saptamana. Ce sa fac, incerc si eu sa alternez locurile :))

Parinti de doi copii, ne impartim: unul il duce pe Andrei la gradinita, celalalt pe Edy la buni.

9:00 – 6:30 la job

La job timpul trece destul de repede, mai ales ca e fun ceea ce fac. Daca va plac mondenitatile, puteti sa urmariti ce mai scriu pe www.perfecte.ro si www.protv.ro.

 

View this post on Instagram

 

Another day @ #theoffice #protv #job #digital

A post shared by Doina Goanta (@mamapentrudoi.ro) on

7:30 – 9:00 afara cu copiii

De doua ori pe saptamana e responsabilitatea mea sa il iau pe Andrei de la gradinita, apoi trec sa il “recuperez” si pe Edy de la buni. In restul zilelor, ii gasesc pe amandoi acasa fie cu parintii mei, fie cu tati.

Nu are rost sa va zic ca vin intr-un suflet acasa. Mananc in 5 minute daca mi-e foame si plec cu ei afara, la copii. Pe Andrei il las pe strada vecina, unde e ditamai gasca de pici. Pe Edy trebuie sa il “distrez” eu 🙂

 

Vezi si: La ce ora culcam copiii vara? Ora corecta de somn, in functie de varsta

22:30 – La somn

Ne intoarcem acasa intre 9:15 si 9:30. Pana mananca ceva, pana terminam cu baia, se face 10:30. Si gata si ziua asta… din care nu am inteles nimic.

Da, nu ati regasit ca fac mancare in tot programul asta. Sau curatenie. Pai… cand?! De doua ori pe saptamana vine mama mea si ma ajuta cu curatenia si imi face vreo doua feluri de mancare. Da, stiu, sunt norocoasa din punctul asta de vedere 🙂

Partea trista e ca am scos din schema mersul la sala 🙁 Singura mea activitate fizica a ramas ca urc scarile de la metrou :))

In rest… nu e timp de mare lucru. Sa vedem cum ne organizam in weekend 🙂

La voi e mai… frumos? 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here